Arta Militară în Evul Mediu în Ţările Romane

Obiectivele proiectului

nSă identifice strategiile de luptă utilizate în Evul Mediu prin prizma Ţărilor Române, cercetînd izvoarele istorice şi literatura de specialitate;

nSă analizeze elemente ale artei militare utilizate în luptele antiotomane de către domnitorii Ţărilor Române, înscenînd un eveniment istoric;

nSă aprecieze personalităţile istorice ale neamului românesc, realizînd proiectul istoric.

nSituat intr-o zona geografica cu neasemuite frumuseti si bogatii, poporul roman a avut de infruntat inca de la inceputurile sale numeroase invazii de jaf si cotropire, fiind nevoit sa lupte permanent pentru continuitatea sa in vatra stramoseasca, pentru apararea integritatii teritoriale si autonomiei statale. 

Organizarea militară

Organizarea militara – considera marele istoric A.D. Xenopol – „este elementul de capetenie caruia tara ii datoreste fiinta".

O alta trasatura definitorie a organismului ostasesc la romani a constat in nonagresivitatea acestuia, el devenind operant doar in cazul cand tara era invadata. De asemenea, specific luptei armate, pentru apararea patriei, a fost ridicarea la lupta a intregului popor in caz de primejdie. „La o trebuinta neaparat sau cand patria era in primejdie, se chema --ridicarea gloatelor --jupanii (boierii) atunci, cu feciorii lor... se ridicau cu banierele si slujitorii lor ca sa apere mosia (patria) amenintata. Asemeni tot norodul era indatorat sa se ridice la arme…". 

Oastea mare

nSistemul militar romanesc in perioada analizata, se compunea din doua elemente distincte: oastea cea mare si oastea cea mica. Oastea cea mare consta in ridicarea la lupta a „tarii", adica a intregii populatii barbatesti, apta a purta armele. In general, aceasta era compusa din taranimea libera; nu putine au fost insa situatiile cand, in cazul unor pericole externe, domnitorul a poruncit ridicarea gloatelor, inclusiv a taranimii aservite. „Cei care nu sunt proprietari de pamant, nu merg la razboi decat in cazuri exceptionale de mare primejdie, cand se porunceste ridicarea gloatelor".

nO intensa preocupare pentru intarirea continua a ostirii remarcam la domnul Moldovei, Stefan cel mare, marele voievod. Oastea cea mare pe care Letopisetul de la Bistrita o numea „oastea cea buna si viteaza", era formata in principiu din tarani. „Stefan… nu chema la arme numai pe viteji si pe boieri, ci si pe tarani, invatand pe fiecare

Oastea cea mica

nOastea cea mica reprezinta cel de-al doilea element component al structurii sistemului fortelor luptatoare. Ea avea un caracter de permanenta necesar indeplinirii sarcinilor administrativ-fiscale, dar mai ales, pentru a face fata unor amenintari externe neprevazute, pentru perioada de timp necesara ridicarii la arme a oastei celei mari.

nOastea cea mica se compunea din cete inarmate, formate din slugi, curteni, viteji, voinici, hansari si lefegii (mercenari).

Apararea strategica

n Etapa apararii frontierei 

nConstituia primul element al oricarui razboi sau campanie, in care, de regula, actiunile de lupta se duceau de catre „trupele de acoperire", constituite mai ales din steaguri sau cete ale „ostilor de granita". Efortul principal al apararii la hotar se concentra: la vaduri, puncte favorabile de trecere, raioanele care deschideau directii favorabile patrunderii agresorului sau in alte locuri pe frontiera, stabilite din timp. Un rol deosebit il detineau cetatile si alte lucrari de fortificatii pregatite din timp.

nAsemenea actiuni de lupta pentru apararea la hotar au dus:

n Mircea cel Batran in anul 1394 si 1395,

nVlad Tepes in 1462, la vadurile Dunarii,

nStefan cel Mare in 1475, 1476, 1497 si in alte razboaie de aparare. 

Etapa apararii frontierei 

Batalia de la Rovine (10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395)

nBătălia de la Vaslui (1475)

nAtacul de noapte al lui Vlad Tepes: (17 iunie 1462)

nBatalia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

Etapa hartuirii permanente  a agresorului

nHartuirea se executa cu precadere de corpurile cavaleriei usoare, care atacau continuu trupele inamice, mai ales in puncte obligate de trecere,

n nimiceau detasamentele pradalnice,

ncapturau coloanele de care cu provizii,

ndistrugeau podurile,

nincendiau noaptea tabara agresorului,

ncapturau prizonieri, comandanti inamici.

n

nFortele destinate executarii hartuirii erau puse sub o comanda unica.

nEle se imparteau in 3-4 detasamente, fiecarui detasament revenindu-i timp de 24 de ore misiunea de hartuire.

nActiunea de hartuire se executa intr-o fasie larga, iar ca adancime, de la granita pana la locul bataliei decisive. In aceasta fasie terenul era de-a dreptul pustiit.

nAsa s-au petrecut lucrurile in 1330, cand oastea ungara a ajuns dupa o luna de zile de la patrunderea pe teritoriul Tarii Romanesti, in fata cetatii de scaun a tarii, infometata;

nAsa a fost si in 1467 cand de la pasul Oituz pana la Baia, oastea lui Matei Corvin a facut nu mai putin de 40 de zile;  

nApoi aceiasi tactica s-a aplicat in anii 1475, 1476 si 1497, si exemplele ar putea continua. 

nBatalia de la Posada (9 - 12 noiembrie 1330)

nLupta de la Baia (14 - 15 decembrie 1467)

Etapa bataliei decisive

nEtapa bataliei decisive constituia, de fapt, punctul culminant al oricarei campanii. In vederea luptei decisive se faceau ample pregatiri: alegerea unui loc adecvat; amenajarea acestuia etc.

n Spre exemplu, in batalia de la Posada din 1330, cat si in cea din Codrii Cosminului (1497), s-au facut pregatiri minutioase (inchiderea defileului,

nrespectiv blocarea comunicatiei prin obstacole;

ntaierea copacilor pentru a fi pravaliti peste trupele inamicului);

nSau in 1475, la Vaslui, s-a amenajat o pozitie de aparare, care, in conditiile nivelului de dezvoltare a tehnicii perioadei, a cerut un mare efort de munca.

nBatalia decisiva urmarea nimicirea gruparii principale a agresorului, fapt ce asigura succesul intregii campanii si permitea trecerea la urmarirea generala a inamicului.

nIn batalia decisiva se foloseau formele de manevra care duceau la rezultate hotaratoare, în functie de situatia creata,

nde teren,

nde valoarea fortelor de care dispuneau domnitorii tarilor romane in momentul respectiv

nBatalia decisiva urmarea nimicirea gruparii principale a agresorului, fapt ce asigura succesul intregii campanii si permitea trecerea la urmarirea generala a inamicului.

n

nDe obicei, voievozii pastrau rezerve in fruntea carora interveneau personal in lupta in momentele decisive, cum s-a procedat in batalia de la Sibiu in 1442, la Vaslui in 1475.

nSpre exemplu, in batalia de la Posada din 1330, cat si in cea din Codrii Cosminului (1497), s-au facut pregatiri minutioase :

ninchiderea defileului,

n respectiv blocarea comunicatiei prin obstacole

n taierea copacilor pentru a fi pravaliti peste trupele inamicului);

nIn 1475, la Vaslui, s-a amenajat o pozitie de aparare, care, in conditiile nivelului de dezvoltare a tehnicii perioadei, a cerut un mare efort de munca.

nLa Calugareni in 1595, lovitura decisiva s-a executat in flancul si spatele gruparii principale a lui Sinan-pasa. 

Urmarirea resturilor trupelor invadatoare scapate din batalia decisiva

nUrmarirea resturilor trupelor invadatoare scapate din batalia decisiva avea drept scop nimicirea completa a agresorului, astfel incat acesta nu mai avea posibilitatea ca sa revina in campul tactic in vederea continuarii luptei.

nUrmarirea se executa pana la alungarea din tara (sau nimicirea) resturilor fortelor adverse.

nCateodata, urmarirea se executa si dincolo de frontierele tarii, in teritoriul adversarului.

nActiunile de urmarire se executau in mare viteza, de regula, de catre cavaleria usoara.

nAsa s-au petrecut lucrurile in 1467, 1497, cat si in 1595. 

nIn afara nimicirii fortelor adverse, prin urmarire se avea in vedere eliberarea prizonierilor si a populatiei luate in robie,

nCat si impiedicarea inamicului de a duce cu el bunurile materiale pradate pe teritoriul Tarilor Romane.

nActiunile de urmarire directa se imbinau cu cele de urmarire paralela, asa cum a fost in anul 1595.

nUrmarirea inamicului se executa continuu, zi si noapte, nedandu-i acestuia posibilitatea sa-si revina, pana la alungarea din tara.

nActiunile de urmarire se executau intr-un ritm rapid (de exemplu, in 1476, trupele au parcurs chiar 60 km pe zi), ceea ce asigura surprinderea trupelor in retragere si asa aflate in deruta si, de obicei, se incheia odata cu eliberarea intregului teritoriu care fusese cotropit in prima etapa a campaniei.

Aşteptarea strategică

nAsteptarea strategica constituia o alta forma a actiunilor strategice. Ea se adopta atunci cand inca intentiile fortelor adverse nu erau descifrate, sau cand domnitorii respectivi nu doreau sa-si descopere intentiile militare prematur.

nAvea un caracter temporar si in principiu dura pana la lamurirea situatiei pe plan strategic.

nDispozitivul trupelor se compunea:

n din pozitia fortelor principale, de regula, grupate intr-o zona centrala, in masura sa intervina in timp scurt pe oricare din directiile amenintate

n si din detasamente destinate executarii actiunilor de hartuire a inamicului sau supravegherii actiunilor acestuia, dispuse pe directiile cele mai probabile ale actiunilor inamicului.
.

;font-size:16pt;text-shadow:auto'>etapa a campaniei.

nAsa s-a procedat in 1467, cand Stefan cel Mare si-a dispus oastea intr-un raion imediat la sud-vest de Suceava,

n iar in 1476, pozitia de dispunere a trupelor a fost initial la Iasi, ulterior la Barlad, iar in final pe valea Berheciului,

n In campania din 1594/1595, gruparea principala s-a dispus la Serpatesti.

nDupa ce situatia se lamurea, se trecea la aparare sau la ofensiva, moment in care asteptarea strategica inceta

Contraofensiva 

nContraofensiva in secolele studiate s-a practicat dupa ducerea unei ample aparari de valoare strategica reusita, cand raportul de forte se schimba.

nContraofensiva se desfasura de obicei, pe mari adancimi si viza infrangerea, eventual pe parti, a inamicului si izgonirea din tara a resturilor armatei dusmane.

nAsa s-au desfasurat lucrurile in campania din 1476, cand, dupa batalia de la Razboieni, oastea Moldovei a trecut la contraofensiva.

nManevra strategica a fost aplicata mai rar in secolele XIV si XV, mai des in secolul XVI, desi in domeniul tactic era judicios si frecvent folosita.

nExemple de folosire a manevrei strategice pe directii interioare (din pozitia centrala) intalnim la Stefan cel Mare in 1476,

nIoan-Voda in 1574,

nMihai Viteazul in campania din 1594/1595,

niar folosirea manevrei strategice pe directii exterioare o intalnim la Mihai Viteazul in toamna anului 1599.

    

nBătălia de la Călugăreni din 13/23 august 1595 a lui Mihai Viteazul

nBătălia de la Șelimbăr

n28 octombrie 1599

Urmarea respective (Vaslui 1475) lovirea flancului si a spatelui gruparii
Ştefan cel Mare

Urmarea respective (Vaslui 1475) lovirea flancului si a spatelui gruparii

Lovitura frontala combinata cu o manevra dublu invaluitoare, bătălia de la Baia 1476

n